Jens Stoltenberg a convenit miercuri, într-o convorbire telefonică cu preşedintele american Donald Trump, că Aliaţii ar putea 'contribui mai mult la stabilitatea regională' în Orientul Mijlociu, aşa cum a cerut liderul de la Casa Albă, potrivit unui comunicat al organizaţiei emis în aceeaşi zi.
,,Cred cu fermitate că cel mai bun mod de a combate terorismul internaţional nu este întotdeauna să fie desfăşurate trupe NATO pentru operaţiuni de luptă de anvergură, a declarat joi Stoltenberg pentru presă, potrivit Agerpres.
,,Uneori, este ceea ce trebuie să facem, dar cea mai bună cale este de a permite forţelor locale să combată ele însele terorismul, a adăugat norvegianul.
,,Este exact ceea ce facem în Afganistan, ceea ce facem în Irak şi, bineînţeles, putem examina dacă putem face mai mult în acest gen de activităţi, a mai spus secretarul general al Alianţei.
,,Putem, de asemenea, să facem alte lucruri, a continuat el, fără a dori 'să speculeze' mai mult. ,,Examinăm diferite opţiuni. Aceasta necesită un adevărat proces decizional în cadrul NATOşi al celor 29 de state membre, a menţionat Stoltenberg, adăugând că trebuie să discutăm cu ţările din regiune.
NATO şi-a suspendat sâmbătă operaţiunile de instruire a armatei irakiene, iar marţi a anunţat că o parte a personalului staţionat în Irak va fi transferat temporar în alte ţări, din raţiuni de securitate.