Defense România News Nagorno-Karabakh: Curtea de la Haga a dat dreptate Armeniei și obligă Azerbaidjanul să asigure circulația prin coridorul Lacin

Nagorno-Karabakh: Curtea de la Haga a dat dreptate Armeniei și obligă Azerbaidjanul să asigure circulația prin coridorul Lacin

Coridorul Lachin, Nagorno-Karabah. Sursă foto: BBC
Curtea Internațională de Justiție a hotărât, pe 22 februarie, în dosarul prezentat de Armenia împotriva Azerbaidjanului că înainte de a se lua decizia definitivă în cauză, Azerbaidjanul este obligat să ia toate măsurile pentru a asigura circulația permanentă a persoanelor, vehiculelor și mărfurilor în ambele direcții ale coridorului Lacin.

Coridorul Lacin, singura rută terestră care oferă Armeniei acces direct la Nagorno-Karabah este blocat din 12 decembrie 2022, când protestatari care se pretindeau a fi activiști de mediu au oprit traficul prin înființarea de corturi.

Din această cauză, enclava a început să aibă dificultăți cu alimentele și medicamentele. De asemenea, pe 13 decembrie, Azerbaidjanul a blocat furnizarea de gaze din Armenia către Nagorno-Karabakh

Pe 29 decembrie 2022, Armenia a cerut Curții Internaționale de Justiție să aplice Azerbaidjanului măsuri provizorii pentru deschiderea Coridorului Lacin.

Pe de altă parte, Curtea Internațională de Justiție nu a satisfăcut cererile Armeniei către Azerbaidjan pentru restabilirea completă și imediată a furnizării de gaze și a altor servicii comunale în Nagorno-Karabakh, deoarece Armenia nu a furnizat dovezi cu privire la implicarea Azerbaidjanului în întreruperea furnizării de gaze către regiune.

Hotărârile Curții Internaționale de Justiție sunt obligatorii, dar aceasta nu are mijloace directe de a le pune în aplicare.

Ofițer analist în rezervă, cu o activitate de peste 30 de ani în cadrul M.Ap.N., pe parcursul căreia s-a specializat în telecomunicații, tehnologia informației și tehnica blindată. În prezent, este preocupat de analiza integrării elementelor de luptă moderne în fenomenul militar extins și în dinamica securității regionale, cu accent pe impactul noilor tehnologii asupra doctrinelor militare, procesului decizional și echilibrului strategic în zona Mării Negre.
Alte știri de interes