Deși Ministerul Apărării din Rusia s-a grăbit să avanseze ipoteza unei simple defencțiuni tehnice a avionului Su-57 prăbușit, tot mai multe indicii și analize tactice sugerează un scenariu mult mai stânjenitor pentru ruși, anume doborârea avionului de propria apărare antiaeriană, dar nu e exclusă nici o operațiune ucraineană.
Experții militari polonezi ai publicației Defence 24 precizează că cel mai probabil adevărul nu îl vom cunoaște niciodată în contextul în care Rusia încearcă să mușamalizeze acest eșec de proporții iar dacă a existat într-adevăr o implicare a Ucrainei, aceștia din urmă vor dori să păstreze o ambiguitate strategică pentru a specula și în viitor vulnerabilitățiile de pe cerul capitalei ruse.
În orice scenariu rușii ies șifomați: Fie că au fost ucrainenii, fie că propria antiaeriană sau probleme tehnice. Prăbușirea unui Su-57, „bijuteria” rusă de generația a 5-a, nu mai surprinde pe nimeni
Rușii au îmbrățișat scenariul unei situații tehnice. Cel mai convenabil, dar cel puțin la fel de rușinos. În orice caz, nu mai surprinde pe nimeni, căci nu ar fi primul Su-57 „căzut” din cauze tehnice.
Ipoteza mult mai plauzibilă care câștigă teren este cea a unui incident de tip „foc executat asupra propriilor trupe”, așa-zisul friendly fire, survenit pe fondul haosului creat de atacurile aeriene ucrainene.
Astfel, în încercarea de a proteja Moscova împotriva valurilor repetate de drone kamikaze, care au reușit anterior să lovească rafinăria Kapotnia și depozitele logistice Wildberries, Rusia a aruncat în luptă toate resursele disponibile, inclusiv avioanele de vânătoare Su-57. Operând la altitudini joase de sub 100 de metri pentru a intercepta dronele, avionul Su-57 e foarte posibil să fi intrat exact în raza de acțiune a bateriilor antiaeriene terestre. Într-un mediu extrem de presant, cu zeci de ținte pe ecrane și un timp de reacție de câteva secunde, operatorii rusi au lansat rachetele fără o identificare certă, mai ales dacă sistemul de recunoaștere (IFF) a fost dezactivat sau a funcționat defectuos, remarcă sursa citată.
Cum ar fi putut însă fi implicată Ucraina în prăbușirea avionului rus Su-57 de generația a 5-a?
Scenariul în care ucrainenii ar putea fi implicați în incident e o posibilă orchestrare a unui scenariu de război hibrid extrem de sofisticat. Potrivit analizelor publicate de grupul InformNapalm, citat de sursa menționată, pierderea avionului Su-57 ar putea fi rezultatul unei operațiuni combinate de tip HUMINT-CYBINT (cercetare din surse umane și cibernetice).
Ținta ucrainenilor ar fi fost unitățile BARS-Moscova, adică rezerve de voluntari recent formate și slab instruite, dotate cu drone de interceptare Lis-2 și sisteme antiaeriene portabile. Prin interceptarea transmisiunilor de instrucție și analiza vulnerabilităților software-ului rusesc, ucrainenii ar fi transmis date critice către forțele proprii pentru a manipula comportamentul apărării antiaeriene ruse, determinând-o să confunde un avion de luptă care zboară la altitudine joasă, cu o dronă inamică.
Însă chiar dacă ucrainenii nu au fost implicați iar prăbușirea a fost cauzată de probleme tehnice, situația e la fel de stânjenitoare, S-57 fiind intens promovat ca un avion de generația a 5-a, dar care se află într-o întârziere uriașă în calendarul de livrare și care s-a confruntat de-a lungul timpului cu mari provocări tehnice.
De la oprirea la propriu pe pistă înainte de decolare la expoziția MAKS în 2011, din cauza senzorilor motorului și probleme ale fuselajului într-un incident în 2014, până la prăbușirea unui în 2019, provocată de sistemul fly-by-wire. Mai mult, chiar primul avion din producția de serie s-a prăbușit.