„Conform informațiilor pe care le avem, care necesită o confirmare suplimentară, după întâlnirea cu Putin cu ușile închise, Lukașenko a fost transferat de urgență la Spitalul Clinic Central din Moscova, unde se află în prezent”, a scris Valeri Țepkalo, unul dintre opozanții regimului de la Minsk.
Potrivit acestuia, medicii au făcut toate eforturile pentru a-l salva pe Lukașenko și i-au efectuat proceduri pentru reîmprospătarea sângelui.
„Măsurile de salvare a dictatorului din Belarus au vizat înlăturarea speculațiilor cu privire la posibila implicare a Kremlinului în otrăvirea sa”, susține Țepkalo.
Într-o altă postare, Țepkalo a adăugat că s-a încercat camuflarea situației reale a președintelui Lukașenko. „Pentru a nu trezi suspiciuni, avionul președintelui belarus a fost chiar trimis înapoi la Minsk”, susține opoziția.
Cât de grav este bolnav Lukașenko?
În acest context, ziarul Ukrainska Pravda a relatat că Lukașenko a participat joi la Forumul Economic Eurasiatic de la Moscova. Acolo, el a declarat că armele nucleare rusești au început deja să se deplaseze către Belarus, ca parte a acordurilor bilaterale.
Țepkalo, unul dintre liderii importanți ai opoziției din Belarus este atât de sigur de informațiile sale, încât într-o postare pe telegram a cerut chiar Occidentului să planifice o întâlnire strategică pentru noile alegeri din Belarus.
„Noi, reprezentanții Forumului Forțelor Democratice din Republica Belarus, facem apel la oficialii occidentali să planifice o întâlnire strategică în zilele următoare pentru a discuta despre inițiativa alegerilor”, a spus Țepkalo, adăugând că tehnologiile existente permit alegeri corecte. „Desfășurarea alegerilor într-un moment atât de critic nu va ajuta doar la restabilirea ordinii în Belarus, dar va pune și bazele pentru stabilizarea situației la granițele Uniunii Europene și ale lumii în ansamblu”, a adăugat el.
Conform informațiilor de pe contul său de Twitter, Valeri Țepkalo a fost condamnat în lipsă de autoritățile din Belarus la 17 ani de închisoare, în luna aprilie a acestui an, pentru crearea unui grup extremist și discreditarea Belarusului.