Preşedinta Comisiei Europene a declarat că a discutat luni situaţia într-o conversaţie telefonică cu preşedintele lituanian, Gitanas Nauseda. "Situaţia la frontiera cu Belarus se deteriorează, cu o creştere a incursiunilor cu baloane ale contrabandiştilor în spaţiul aerian lituanian", a afirmat Von der Leyen pe reţelele de socializare, adăugând că aceste "atacuri hibride ale regimului Lukaşenko sunt complet inacceptabile". În acest context, ea a anunţat că UE "pregăteşte măsuri suplimentare" în cadrul regimului său de sancţiuni împotriva Belarusului, ţară aliată a Rusiei.
Incursiunile baloanelor folosite de contrabandiştii de ţigări au perturbat în Lituania sute de zboruri şi au cauzat pierderi semnificative aeroporturilor din această ţară. Potrivit Lituaniei şi Bruxelles-ului, în aceste incursiuni nu este vorba doar despre contrabandă, ci şi despre o campanie hibridă mai amplă şi mai ţintită, împreună cu alte acţiuni, inclusiv traficul de migranţi.
Apariţia acestor baloane urmează unor incursiuni cu drone dinspre Belarus. O astfel de dronă a provocat în luna iulie panică în rândul autorităţilor de la Vilnius. Premierul Gintautas Paluckas (care între timp a demisionat) şi preşedintele parlamentului, Saulius Skvernelis, au fost atunci duşi pentru scurt timp în adăposturi antiaeriene. În cele din urmă, autorităţile şi-au dat seama că drona nu reprezenta niciun pericol. Tot în acea perioadă, o dronă ce pare că a fost lansată de Rusia în direcţia Ucrainei, dar a fost dezorientată de sistemele de război electronic ale armatei ucrainene, şi-a pierdut traiectoria şi astfel şi-a schimbat direcţia către Belarus şi apoi către Lituania, unde s-a prăbuşit întâmplător chiar în perimetrul unei baze militare, fiind descoperită acolo abia câteva zile mai târziu.
Belarusul la rândul său a acuzat luni Lituania că foloseşte împotriva sa drone pentru spionaj şi pentru a lansa "materiale extremiste", în timp ce Lituania găzduieşte opozanţi ai lui Lukaşenko, ce s-au refugiat în această ţară pentru a nu ajunge în închisoare.
"O dronă de origine necunoscută a fost găsită ieri pe una dintre străzile din Grodno" un oraş din vestul Belarusului, a transmis luni Ministerul de Interne de la Minsk, care a publicat şi imagini cu ceea ce susţine că este respectiva dronă. "În urma inspecţiei efectuate de poliţie, s-a constatat că drona era echipată cu o cameră foto şi video capabilă să colecteze informaţii. În plus, materiale tipărite extremiste au fost lansate din dronă", adaugă acelaşi minister, acuzaţii negate de guvernul de la Vilnius.