Defense România Forțele aeriene Kaan în Europa? Într-o regiune dominată de F-35, prima țară de pe continent care deschide discuția cu Turcia despre avioane Kaan e Spania

Kaan în Europa? Într-o regiune dominată de F-35, prima țară de pe continent care deschide discuția cu Turcia despre avioane Kaan e Spania

Avionul turc de generația a 5-a, Photo credit: Turkish Aerospace Industries
Nu e niciun secret pentru nimeni că relațiile politice dintre Spania și SUA sunt la pământ, deși în ciuda divergențelor dintre guvernul socialist spaniol și administrația Trump, există în continuare cooperare pe partea militară. Nu se va concretiza nimic în ceea ce privește achiziția de tehnică militară, spaniolii cautând alternative pentru F-35, iar o opțiune e Kaan al Turciei.

Guvernul de la Madrid aocase 6.2 miliarde de euro în 2023 pentru achiziția de noi avioane de luptă, iar Spania își manifestase intenția ca înlocuitorul F/A-18 Hornet să fie F-35 Lighning II.

Acest lucru a devenit cât se poate de clar că nu se va mai întâmpla. Eurofighter Typhoon e o opțiune pentru spanioli, însă industria aeronautică din Turcia câștigă teren în Spania, care trebuie amintit că face parte și din programul franco-german care ar fi trebuit să ducă la dezvoltarea unui viitor avion de generația a 6-a european, dar care a fost îngropat din cauza orgoliilor din industriile de apărare ale celor doi coloși europeni, lucru analizat recent și de DefenseRomania.

Kaan în Europa? Spania a deschis discuțiile preliminare pentru viitorul avion de generația a 5-a al Turciei

Kaan, primul avion de generația a 5-a a Turciei. Foto: Havelsan

Într-un interviu acordat publicației spaniole Infodefensa, direcotrul general al TAI, compania de stat turcă, producătorul Kaan, a confirmat că există discuții între Madrid și Ankara în acest sens.

Astfel, săptămâna aceasta, în cadrul expoziției Saha 2026, care a avut loc la Istanbul, Mehmet Demiroglu, directorul gigantului turc aeronautic TAI a confirmat oficial pentru sursa citată că există negocieri preliminare G2G - guvern la guvern - pentru achiziția de avioane Kaan.  

Oficialul turc a fost cât se poate de clar, afirmând că „am primit o solicitare din partea Forțelor Aeriene Spaniole pentru un avion de vânătoare superior de generația a cincea”.  Demiroglu a mai transmis publicației citate că în acest moment există discuții incipiente, Spania și Turcia fiind mai degrabă în etapele inițiale ale unor discuții ce ar putea duce spre un acord. Negocierile, dacă se va ajunge în acest punct, vor fi urtate la nivel guvernamental. 

Ambele părți sunt însă deschise unui acord care să vizeze o cooperare industrială și transfer de tehnologie. 

Captură video cu primul zbor al Kaan, în Turcia, avionul de generația a 5-a dezvoltat de industria turcă. Photo source: SavunmaSanayiST.com

Iar aici există un precedent care ar putea facilita o posibilă viitoare achiziție de avioane Kaan de către Spania. E vorba despre acordul ce vizează achiziția a 30 de avioane de antrenament Hurjet, pentru nu mai puțin de 2.6 miliarde de euro, anunțat și de publicația noastră. Acordul e implementat tot cu TAI care produce și Kaan și are și o dimensiune importantă de cooperare industrială, Spania a parafând contractul atât cu Turkish Aerospace, cât și cu Airbus Defence&Space, avioanele urmând să fie adaptate și „personalizate” pentru nevoile Forțelor Aeriene Regale Spaniole. 

Avion turc de antrenament de tip Hurjet. Photo source: Wikipedia

Cert e că deși va reuși să „fugă” de industria aeronautică americană, optând pentru Eurofighter sau Kaan, ori pentru ambele, Spania va avea mari probleme în zona navală unde pentru bătrânele AV-8B Harrier II care operează de pe nave nu există soluții alternative la F-35. 

Și, un alt lucru ce devine cert e ascensiunea fulminantă a industriei de apărare din Turcia, atât în ceea ce privește sistemele terestre, navale sau aeriene.

Egiptul și Arabia Saudită și-au manifestat și ele interesul pentru Kaan, în timp ce Indonezia a parafat un acord, care nu e însă bătut în cuie, paradoxal, tocmai din cauza faptului că viitorul avion de generația a cincea Kaan, depinde de componente americane.

Colaborator DefenseRomania
Alte știri de interes