Defense România Conflicte militare în defășurare Israel Israelul folosește lansatoare de rachete grele ''Menatetz'' împotriva țintelor Hamas din Gaza (Foto/Video)

Israelul folosește lansatoare de rachete grele ''Menatetz'' împotriva țintelor Hamas din Gaza (Foto/Video)

Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au raportat că au folosit sisteme de rachete cu lansare multiplă M270 împotriva țintelor Hamas din Fâșia Gaza. Pentru prima dată din 2006, armata israeliană a folosit lansatoare de rachete grele pentru a viza facilitati ale Hamas.

,,Marți, Batalionul 334 Thunder din cadrul Brigăzii 282 a tras cu lansatoare multiple de rachete Menatetz [denumirea locală a sistemului M270] asupra unei instalații militare Hamas din Fâșia Gaza, pentru prima dată din 2006", au declarat miercuri Forțele de Apărare Israeliene (IDF) într-un comunicat.

Sistemul M270 Menatetz ("Shatterer") este un sistem de rachete sol-sol extrem de fiabil, testat în luptă și foarte mobil. Lansatorul de rachete grele constă într-un lansator de rachete multiple și autopropulsat care poate trage o varietate de muniții.

Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au declarat miercuri că au lovit ținte navale din Gaza, despre care au afirmat că au fost folosite de teroriştii Hamas pentru a efectua atacuri pe coasta israeliană.

Operațiunea a fost efectuată de soldați ai forțelor navale ale IDF, de forțele aeriene israeliene și de Corpul de artilerie israelian, a precizat IDF într-o declarație.

Printre ținte se numărau docuri, care au fost lovite cu ajutorul focului de artilerie trase de pe navele de luptă, dar au fost implicate şi elicoptere și baterii de artilerie terestră.

În plus, forțele navale israeliene au ucis un scafandru Hamas care a încercat să se infiltreze în Israel de pe țărmurile din Gaza, în cursul zilei de miercuri, a precizat IDF.

Alte știri de interes