Defense România Securitate & Externe Uniunea Europeană Incidente deosebit de grave în Germania: O dronă cu explozibil, găsită lângă un avion ucrainean, în timp ce un alt avion de marfă care anula aterizarea a lovit o a doua dronă

Incidente deosebit de grave în Germania: O dronă cu explozibil, găsită lângă un avion ucrainean, în timp ce un alt avion de marfă care anula aterizarea a lovit o a doua dronă

Aeroportul din Leipzig, unde drona cu explozibil a fost găsită lângă un cargo ucrainean. Photo source: Screenshot ABC
Incidente deosebit de grave pe aeroportul din Leipzig, unde o dronă cu explozibil a fost găsită aproape de un avion cargo ucrainean, iar un alt avion DHL a lovit în timp ce anula aterizarea o altă dronă, se pare fără explozibil. Ministrul de Interne al Germaniei și-a întrerupt vacanța.

Poliția germană a intervenit cu un robot de dezamorsare a bombelor pe aeroportul din Leipzig, o infrastructură critică ce servește ca nod de transport militar și bază pentru compania ucraineană Antonov Airlines. Măsura a fost luată după ce un angajat a descoperit o dronă quadrocopter echipată cu un dispozitiv exploziv în zona de securitate cargo, lângă pista de sud.

În același context, o a doua dronă suspectă s-a ciocnit în aer cu un avion de marfă DHL aflat în manevră după anluarea aterizării, provocându-i avarii minore înainte ca acesta să aterizeze în siguranță la Hanovra. Incidentul a dus la închiderea pistei de sud și la devierea temporară a mai multor zboruri de pasageri.

Potrivit News.ro, care citează The Guardian, ancheta a fost preluată de echipa antiteroristă de la Parchetul din Dresda și de poliția din Saxonia, care analizează posibilitatea unui atac țintit asupra echipamentelor ucraineane. Ambasadorul Ucrainei la Berlin și mai mulți oficiali germani indică spre Moscova, avertizând că o confirmare a implicării ruse ar reprezenta o escaladare gravă și un act de terorism de stat.

Presa germană avansează ipoteze diferite privind încărcătura explozivă, de la un amestec de îngrășământ și benzină, până la PETN (substanță din familia Semtex). Incidentul se înscrie într-o serie mai amplă de survoluri suspecte, sabotaje și comploturi de asasinat vizând industria europeană de apărare și sprijinul acordat Ucrainei, atribuite de serviciile occidentale agenților ruși.

Ministrul de interne, Alexander Dobrindt, care se afla în vacanţă în Italia, a declarat că se va deplasa la Leipzig pentru a avea întâlniri cu autorităţile federale şi regionale.

Ziarul Die Zeit a precizat că anchetatorii examinează mai multe scenarii posibile, inclusiv o încercare a Rusiei de a lansa un atac asupra echipamentelor ucrainene aflate în Germania.

Colaborator DefenseRomania
Alte știri de interes