Zelenski a postat duminică pe canalul său Telegram că a avut „poziții sincronizate” cu Macron, în timp ce războiul cu Rusia continuă de nouă luni.
"Poziții sincronizate în ajunul summitului online G7 și a conferinței de sprijin pentru Ucraina de la Paris. Am discutat despre implementarea formulei noastre de pace în zece pași, cooperarea în domeniul apărării și stabilității energetice a Ucrainei", a scris Zelenski.
La rândul său, Macron a postat și el un mesaj, pe Twitter, însă fără a face referire la planul lui Zelenski.
Ucraina „poate conta pe sprijinul Franței atât timp cât este nevoie pentru a-și recâștiga pe deplin suveranitatea și integritatea teritorială”, a mai scris Macron în postări redactate în engleză, franceză și ucraineană.
Mesajele președintelui francez vin după ce acesta a fost criticat de oficiali ucraineni și est-europeni pentru că a sugerat Occidentului să ia în considerare nevoia Rusiei de garanții de securitate odată ce aceasta va fi de acord să discute încheierea războiului.
„Trebuie să pregătim ceea ce suntem gata să facem, cum ne protejăm aliații și statele membre și cum să oferim garanții Rusiei în ziua în care aceasta va reveni la masa negocierilor”, a spus președintele francez.
În replică, președintele comisiei de afaceri externe a parlamentului ucrainean, Oleksandr Merezhko, a declarat că ,„Rusia nu are nevoie de garanții de securitate, a încălcat toate garanțiile de securitate, inclusiv Memorandumul de la Budapesta. Ucraina și alți vecini ai Rusiei sunt cei care au nevoie de garanții”.
Zelenski și-a prezentat planul de pace în zece puncte în noiembrie, în timpul mesajului adresat de la distanță liderilor mondiali prezenți la summitul G20 din Indonezia.
Cele zece puncte vizate sunt: securitatea nucleară, siguranța alimentară, securitatea energetică, eliberarea tuturor prizonierilor și a persoanelor deportate, punerea în aplicare a Cartei ONU și restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei, retragerea trupelor ruse și încetarea ostilităților, restabilirea ordinii de drept, oprirea distrugerii mediului (ecocidul), prevenirea escaladării și, în final, confirmarea încheierii războiului.
Potrivit președintelui ucrainean, implementarea acestor pași ar salva mii de vieți și ar conduce la restabilirea dreptului internațional și revitalizarea arhitecturii de securitate.