Defense România Conflicte militare în defășurare Ucraina Germania critică „întrecerea” pentru înarmarea Ucrainei cu tancuri și avioane și cere un ajutor unitar și etapizat

Germania critică „întrecerea” pentru înarmarea Ucrainei cu tancuri și avioane și cere un ajutor unitar și etapizat

Eurofighter și Tornado ale Luftwaffe, sursă foto: Bundeswehr/Stefan Petersen
Cancelarul german Olaf Scholz a criticat miercuri competiţia publică între unele ţări pentru livrarea cât mai multor arme Ucrainei, în cel mai scurt timp posibil, transmite Agerpres, care citează Reuters.

Şeful guvernului de la Berlin a apreciat că această situaţie este dăunătoare pentru unitatea aliaţilor. "Menţinem şi întărim această coeziune pregătind mai întâi deciziile în mod confidenţial şi comunicându-le abia după aceea", a declarat el în Bundestag, camera inferioară a parlamentului federal, conform unui manuscris al discursului.

Scholz a menţionat cooperarea sa cu preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, la furnizarea de tancuri pentru Ucraina.

"Ceea ce dăunează unităţii noastre este întrecerea publică de a ne depăşi unii pe alţii în materie de tancuri, submarine, aeronave - cine cere mai mult?", a adăugat cancelarul. 

Zelenski se va întâlni cu Olaf Scholz la Paris

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va sosi miercuri seară la Paris, unde se va întâlni cu preşedintele francez Emmanuel Macron, a transmis Palatul Elysee.

Potrivit televiziunii publice germane ARD, citată de AFP, cancelarul german Olaf Scholz se va deplasa de asemenea miercuri seară la Paris pentru a se întâlni cu preşedintele ucrainean.

Zelenski se află în prezent la Londra, iar joi este aşteptat la Bruxelles pentru summitul Uniunii Europene.

În discursul susţinut miercuri în faţa parlamentului britanic, Zelenski a insistat ca Ucraina să primească avioane de luptă occidentale şi alte arme moderne pentru a se opune agresiunii militare ruse, în timp ce responsabili de la Kiev estimează că armata rusă pregăteşte o nouă ofensivă militară majoră în preajma împlinirii unui an de la lansarea invaziei. 

Colaborator DefenseRomania
Alte știri de interes