În timp ce Ministerul rus al Apărării încearcă să minimalizeze incidentul, afirmând că a „distrus” patru ambarcațiuni fără pilot, realitatea de la fața locului pare să indice un impact semnificativ.
Localizat în regiunea Krasnodar, în sud-vestul Rusiei, Tuapse nu este o țintă oarecare, ci o arteră economică majoră, prin care se tranzitează produse petroliere, petrol, cereale și îngrășăminte. Fiecare atac executat aici înseamnă o lovitură directă la bugetul de război al lui Vladimir Putin.
Versiunea Moscovei vs. realitatea incendiului
Administrația locală din Krasnodar a fost forțată să confirme atacul, deși într-o manieră controlată. Oficialii ruși susțin că forțele lor au neutralizat dronele, dar admit că "una dintre ambarcațiunile fără pilot a detonat lângă țărm".
Potrivit acestora, unda de șoc a fost suficient de puternică pentru a sparge ferestrele unei clădiri și a avaria un garaj.
De la Kiev, confirmarea vine, ca de obicei, indirect, dar tranșant. Andrii Kovalenko, șeful Centrului pentru Combaterea Dezinformării din cadrul Consiliului Național de Securitate al Ucrainei, a confirmat sec că "un incendiu a izbucnit în portul Tuapse în cursul nopții". Deși nu a revendicat responsabilitatea directă, conexiunea este evidentă cu campania continua de atacuri ucrainene asupra infrastructurii critice ucrainene.
O ţintă strategică lovită repetat
Acesta nu este un incident izolat, deoarece portul Tuapse este vizat constant de atacurile ucrainene. Presa internațională (Reuters) a relatat, citând surse din industrie, că exporturile de combustibil din Tuapse au fost suspendate în urma unui atac ucrainean anterior, efectuat pe 2 noiembrie.
Impactul este suficient de serios încât Căile Ferate Ruse (CFR-ul rusesc) au anunțat oficial că prelungesc restricțiile privind livrările de marfă către Tuapse până cel puțin pe 13 noiembrie.
Atacul asupra Tuapse pare să facă parte dintr-un val mai larg de operațiuni ucrainene desfășurate în noaptea de duminică spre luni. Ministerul rus al Apărării a pretins că a „interceptat” un număr impresionant de 71 de drone în total, inclusiv 29 deasupra regiunii Briansk și altele deasupra Crimeei ocupate și a Mării Negre.
Separat, Kyiv Independent a relatat, citând canale media rusești, că un alt depozit de petrol rusesc a fost lovit duminică seară lângă satul Gvardeiskoye, aflat în Crimeea ocupată.
Strategia Ucrainei este evidentă: erodarea capacității Rusiei de a-și finanța războiul prin vizarea continuă a fluxurilor sale de venituri. În timp ce Moscova raportează succese defensive, incendiile din porturile sale strategice demonstrează că adâncimea teritoriului rus nu mai este o garanție de securitate pentru mașina sa de război.