Experiența Poloniei arată că ar putea urma o perioadă de intensificare a acțiunilor hibride ruse în România. Cât de pregătiți suntem pentru asta?

Rezultatul a fost tensionarea relațiilor dintre societățile poloneză și ucraineană, fără ca Rusia să fie nevoită să recurgă la acțiuni directe de altă natură.

Pentru România, această lecție devine relevantă în contextul în care rolul țării ca platformă logistică pentru sprijinul acordat Ucrainei a crescut constant, dacă ne referim doar la transporturile militare, coridoarele de export pentru cereale prin porturile de la Dunăre și prin Portul Constanța sau dezvoltarea unor facilități logistice în zone precum Galați și Suceava.

Pe măsură ce aceste rute devin esențiale, ele devin și ținte potențiale pentru operațiuni hibride menite să testeze reziliența statului român.

Modelul observat în Polonia: sabotaj ieftin cu impact strategic

Investigațiile din Polonia arată deja existența unor tipare în modul de operare al serviciilor ruse, precum utilizarea agenților ocazionali sau proxy (nu a spionilor clasici), recrutarea prin rețele sociale, aplicații de mesagerie și chiar jocuri video, plata în criptomonede, în timp ce țintele sunt de regulă civile, reprezentate de depozite, infrastructură logistică și transporturi.

Prețurile pentru astfel de acțiuni pot varia de la sume simbolice pentru vandalism până la mii sau zeci de mii de euro pentru sabotaj major. În aproximativ 95% dintre cazurile analizate, motivația principală a recruților a fost financiară, nu ideologică.

Elementul central al acestor operațiuni este instrumentalizarea identității autorilor. Dacă un incident este asociat mediatic cu un anumit grup – de exemplu refugiați sau cetățeni ai unui stat vecin – efectul strategic apare rapid: scade încrederea publică în instituții, crește polarizarea socială și sunt afectate relațiile dintre statele care cooperează împotriva agresiunii ruse.

Analizele realizate pe cazurile investigate arată că serviciile ruse recrutează frecvent persoane cu probleme financiare sau cu datorii, indivizi care au legături cu criminalitatea organizată, tineri ușor de manipulat în mediul online și persoane din spațiul post-sovietic sau cu identitate culturală mixtă.

În multe cazuri, cei recrutați nu sunt conștienți pe deplin că participă la o operațiune specifică serviciilor de informații, fiind atrași prin oferte de muncă, promisiuni financiare sau șantaj.

Cât de pregătită este România pentru intensificarea acțiunilor hibride ruse

Există semne clare că instituțiile românești recunosc amenințarea și încearcă să se pregătească. Strategia Națională de Apărare 2025–2030 conține avertizări explicitt asupra amenințărilor hibride ruse și presiunilor asupra infrastructurii critice, generând chiar elaborarea de planuri dedicate pentru combaterea dezinformării și a interferențelor hibride venite din Rusia.

Se cunoaște că autoritățile au investigat inclusiv rețele interne suspectate de colaborare cu Rusia pentru destabilizare politică, ceea ce indică o capacitate de reacție a serviciilor noastre.

Totuși, există limite importante. România nu are încă o legislație clară și coerentă privind războiul hibrid și interferența informațională, ceea ce îngreunează răspunsul instituțional, liderii politici recunoscând public că nu există o politică suficient de solidă pentru combaterea dezinformării.

În timp ce statul este conștient și activ limitat din cauza lipsei unor instrumente juridice și instituționale la nivelul amenințării reale, societatea românească rămâne extrem de vulnerabilă la manipulare.

În interiorul societății se observă un paradox important. Pe de o parte, majoritatea românilor consideră că dezinformarea influențează politica și societatea, Rusia fiind percepută drept principala sursă de propagandă externă, iar pe de alta, spațiul informațional românesc a fost invadat de campanii de fake news și operațiuni de influență în care cetățeanul român afectat de nemulțumiri sociale și politice a devenit vector de propagare, generând un consens public fragil în privința orientării geopolitice a țării.

Populația este, așadar, relativ conștientă de existența acestei amenințări, dar nu este suficient de imună la manipulare și polarizare.

O evaluare realistă și succintă a situației arată, în opinia noastră, că țara are o capacitate instituțională medie, în creștere dar incompletă, o rezistență societală medie spre scăzută în fața manipulării informaționale, în timp ce importanța sa strategică devine tot mai mare, ceea ce crește probabilitatea acțiunilor hibride. 

România ar putea face față unei intensificări moderate a acțiunilor hibride, dar o campanie coordonată și prelungită ar exploata vulnerabilitățile interne – mai ales în plan informațional și politic. 

Lecția poloneză arată că aceste operațiuni nu urmăresc neapărat distrugeri majore, ci erodarea încrederii publice și tensionarea relațiilor dintre aliați. Marea noastră vulnerabilitate nu este, așadar, infrastructura critică, ci spațiul informațional și percepția publică, domeniile în care operațiunile hibride sunt cel mai eficiente.