Defense România Conflicte militare în defășurare Dronele ucrainene au atacat un terminal petrolier rusesc din Novorossiisk

Dronele ucrainene au atacat un terminal petrolier rusesc din Novorossiisk

Drona ”Gor” / Brigada 22 Pușcași
În noaptea de 14 noiembrie, dronele ucrainene au lovit un depozit de petrol din portul rusesc Novorossiisk.

Potrivit canalelor Telegram rusești, atacurile ucrainene cu drone au avariat un depozit de petrol care aparține complexului de transbordare Sheskharis, situat în portul maritim Novorossiisk, precum și alte instalații de coastă.

„Fragmente de dronă au lovit depozitul de petrol Sheskharis, un terminal de containere, instalații de coastă și o navă civilă în port, unde trei membri ai echipajului au fost răniți”, a anunțat Statul Major Operativ (SMO) al Teritoriului Krasnodar.

Atacul ucrainean cu drone din regiunea Krasnodar s-a întins durata întregii nopți, potrivit SMO Krasnodar. Ministerul rus al Apărării a anunțat că 66 de drone au fost doborâte deasupra regiunii și 59 deasupra Mării Negre.

„Novorossiisk a avut cel mai mult de suferit. Peste noapte, peste 170 de persoane și 50 de echipamente s-au ocupat de urmările atacului, au stins rapid incendiile și au ajutat locuitorii.
Resturile de dronă au avariat cel puțin patru clădiri de apartamente și două case private. Un bărbat a fost rănit și spitalizat. Zonele rezidențiale de la mai multe adrese au fost, de asemenea, avariate”, a precizat SMO Krasnodar.

Ce se știe despre complexul de transbordare Șesharis?

Potrivit publicației ucrainene Censor.net, „complexul de transbordare Sheskharis este unul dintre cele mai mari complexe de transbordare a petrolului și produselor petroliere din sudul Federației Ruse”, fiind punctul final al principalelor conducte petroliere ale Transneft din regiune.

Are două locații industriale (industriale): Grushova și Shekharis, acestea fiind conectate printr-un tunel tehnologic lung de aproximativ 3,3 km. În situl Grushova există un parc mare de rezervoare.

Complexul joacă un rol strategic în exportul de petrol/produse petroliere. Fluxuri mari de petrol, atât rusesc, cât și posibil din alte surse (de exemplu, din conducte), trec prin Sheharis.

De la începutul lunii noiembrie, forțele ucrainene au atacat 74 de ținte rusești de mare valoare, potrivit unui anunț din 13 noiembrie al generalului Sirski.  „Au fost lovite cu succes 33 de obiective ale agresorului rus în adâncimea strategică (Deep Strike - atac în adâncime) și 41 în cea operativă (Middle Strike - atac la mijloc)”.

Ofițer analist în rezervă, cu o activitate de peste 30 de ani în cadrul M.Ap.N., pe parcursul căreia s-a specializat în telecomunicații, tehnologia informației și tehnica blindată. În prezent, este preocupat de analiza integrării elementelor de luptă moderne în fenomenul militar extins și în dinamica securității regionale, cu accent pe impactul noilor tehnologii asupra doctrinelor militare, procesului decizional și echilibrului strategic în zona Mării Negre.
Alte știri de interes