Defense România › Conflicte militare în defășurare › Ucraina › Dronele cu reacție Gerbera sunt eficiente, iar rușii pot folosi mai puține rachete. Câte Iskander, Kinjal sau Kalibr a stocat armata rusă

Dronele cu reacție Gerbera sunt eficiente, iar rușii pot folosi mai puține rachete. Câte Iskander, Kinjal sau Kalibr a stocat armata rusă

Drone negre de tip Shahed sunt aliniate pe coridoarele unei fabrici din Yelabuga, Rusia. Sursa foto: Zvezda TV.
Valurile de atacuri aeriene rusești asupra Kievului au devenit normalitate, loviturile cu drone și rachete petrecându-se în fiecare noapte.

Un nou val de atacuri aeriene rusești intense asupra Kievului, în noaptea de marți, 29 septembrie, a rănit o persoană și a forțat evacuarea a zece locuitori.

Noile atacuri cu rachete balistice și drone au venit la doar câteva ore după un atac de o zi, luni, care a ucis două persoane și a rănit 26 în capitala Ucrainei, a relatat Kyiv Post.

Rușii orice - depouri feroviare, centre de date și de afaceri, clădiri rezidențiale. Spre exemplu, azi-noapte, un incendiu a izbucnit într-o clădire de birouri cu trei etaje, iar în districtul Holosiivsky, o clădire rezidențială cu șase etaje a fost lovită, avariind două case private.

Asta, după ce în noaptea de duminică spre luni au fost avariate unitatea medicală Dobrobut, fabrica farmaceutică Darnitsa și numeroase alte clădiri comerciale și rezidențiale din Kiev, a relatat Kyiv Post.

În plus, rușii apelează la tactica ucrainenilor de a lovi depozite logistice. În atacurile din nopțile trecute, Rusia a atacat depozitele celui mai mare retailer ucrainean ATB-market, situat în Brovarî, în regiunea Kiev.

Dronele cu reacție sunt încă eficiente, iar rușii pot folosi mai puține rachete

Pregătirea lansării unei rachete balistice. Sursa foto: Ministerul rus al Apărării.

Conform datelor oficiale ale Forțelor Aeriene Ucrainene, luni și marți, între orele 18:00 și 8:00, forțele ruse au lansat o rachetă antinavă Zircon/Onyx, două rachete balistice Iskander-M/S-400 și până la 152 de drone de atac Shahed, dintre care 82 cu reacție, împreună cu momeli Gerbera și Parody. 

Interesant este că forțele de apărare ucrainene au neutralizat toate cele trei rachete balistice și 106 drone. Distrugerile din Kiev arată că dronele cu reacție rusești, probabil de tip Geran-4 și Geran-5, sunt eficiente, iar apărarea ucraineană nu are încă un antidot la ele, dronele interceptoare fiind încă în perioada de testare.

Acest lucru le permite rușilor să stocheze rachetele, înțelegând că eficiența dronelor cu reacție ar putea scădea în curând. Potrivit expertului ucrainean Bohdan Dolintse, eficacitatea dronelor de atac cu reacție și a rachetelor de croazieră ultraușoare rămâne destul de ridicată.

„Și inamicul înțelege acest lucru, așa că încearcă să le mărească ponderea în timpul atacurilor pentru a acumula rachete balistice și de croazieră pe care le poate folosi mai târziu, când eficacitatea rachetelor precum Geran-3, Geran-4, Geran-5 sau Banderol începe să scadă”, a spus Dolintse pentru Unian.

Expertul avansează și o estimare privind stocul rușilor de rachete, reamintind că Rusia are capacitatea de a produce peste 200 de rachete de croazieră și balistice în fiecare lună.

"Dacă vorbim despre principalele mijloace - rachete (balistice) Iskander, Zircon, Kh-101, KN-23, KN-24 și Kinjal, atunci în total pot exista 400-450 de rachete de diferite tipuri. În plus, pe lângă acestea - aproximativ 500 de rachete Onyx, precum și 500 de (rachete de croazieră) Kalibr și între 400 și 500 de rachete pentru sistemele S-400, care pot lovi ținte terestre. Adică, în general, numărul total este de aproximativ 2.000 de rachete", estimează expertul.

Ciprian Dumitrache-Cotu este jurnalist și s-a alăturat DefenseRomania în 2021, fiind interesat de istorie, teme de securitate și război informațional. Urmărește îndeaproape evoluțiile din Ucraina încă dinaintea invaziei ruse din 2022, inclusiv ca observator la fața locului.
Alte știri de interes