Defense România Securitate & Externe Dosarul conflictului din Transnistria: R. Moldova admite că Formatul 5+2 a eșuat după 20 de ani

Dosarul conflictului din Transnistria: R. Moldova admite că Formatul 5+2 a eșuat după 20 de ani

transnistria
Republica Moldova își regândește abordarea privind soluționarea conflictului transnistrean, iar formatul internațional de negocieri „5+2” nu mai este considerat un instrument eficient pentru avansarea procesului de reintegrare.

Declarația a fost făcută de viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, într-un interviu pentru presa locală, în care a prezentat noua viziune a Chișinăului asupra dosarului transnistrean.

Potrivit oficialului de la Chișinău, citat de Newstream.md, peste două decenii de negocieri în formatul „5+2” nu au produs rezultate concrete, iar actualul context regional face și mai dificilă relansarea acestuia.

„Mai mult de 20 de ani de activitate a acestui format au demonstrat ineficiența lui. Astăzi, cu atât mai mult, nu vedem cum ar putea funcționa”, a declarat Chiveri.

Formatul 5+2 a fost mecanismul diplomatic de negociere menit să reglementeze conflictul din Transnistria, reunind sub coordonarea OSCE părțile implicate direct (Chisinăul și Tiraspolul), mediatorii (Rusia, Ucraina și OSCE) și observatorii (Uniunea Europeană și Statele Unite), însă acesta a devenit complet nefuncțional și irelevant în urma invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina.

Vicepremierul a precizat că autoritățile de la Chișinău analizează posibilitatea unui nou mecanism de dialog, în care Uniunea Europeană să joace un rol mult mai important. În opinia sa, apropierea Republicii Moldova de UE poate deveni principalul factor de atracție pentru locuitorii din regiunea transnistreană și un instrument suplimentar de reintegrare.

Un alt element remarcat în declarațiile oficialului este schimbarea accentului de pe negocierile privind statutul politic al regiunii pe integrarea practică a acesteia în spațiul economic și social al Republicii Moldova. Chiveri a afirmat că reintegrarea economică, fiscală, educațională și energetică ar putea reduce în viitor necesitatea unor formule complexe de statut special.

„Dacă vom reuși reintegrarea economică, financiară, educațională, socială și energetică, este posibil ca necesitatea unui asemenea statut să nu mai existe”, a spus vicepremierul.

Oficialul a subliniat că autoritățile nu urmăresc izolarea economică a regiunii și a respins acuzațiile privind o presupusă blocadă. Potrivit lui, peste 70% din exporturile companiilor din stânga Nistrului sunt orientate spre piața Uniunii Europene, iar Chișinăul va continua să evite măsuri care ar putea provoca o criză umanitară în regiune.

Colaborator DefenseRomania
Alte știri de interes