AYATOLLAHUL ALI KHAMENEI A FOST ELIMINAT. Liderul Suprem al Iranului a fost ucis în raidurile Israelului
28 Februarie 2026
Textul urmează să fie supus negocierilor cu democraţii din Senat, înainte de a fi stabilită data votului. Aceste măsuri vor trebui aprobate apoi de Camera Reprezentanţilor, majoritar democrată, după care vor fi trimise spre promulgare preşedintelui Donald Trump.
,,Acest proiect include o serie de măsuri ambiţioase în patru priorităţi extrem de urgente", a declarat Mitch McConnell în sala de şedinţe, enumerându-le:
"Un ajutor financiar direct pentru americani", "un sprijin rapid pentru întreprinderile mici şi angajaţii lor", "măsuri importante pentru stabilizarea economiei noastre şi protejarea locurilor de muncă", "un sprijin pentru personalul medical curajos şi pacienţii care combat coronavirusul pe linia de front".