Potrivit informațiilor furnizate de presa de stat KCNA, citată de Reuters, Ministerul Apărării din Coreea de Nord, a declarat că Phenianul ar răspunde oricărei interferențe americane în spațiu prin eliminarea viabilității sateliților spion americani.
Declarația menționează: „În situația în care SUA încearcă să încalce teritoriul legitim al unui stat suveran, transformând în arme cele mai noi tehnologii - în mod ilegal și nedrept - RPDC va lua în considerare luarea de măsuri de răspuns pentru autoapărare, cu scopul de a submina sau distruge viabilitatea sateliților spion americani.”
Coreea de Nord a anunțat că a lansat cu succes primul său satelit militar de spionaj pe 21 noiembrie, iar echipamentul trimis pe orbita Pământului a transmis imagini cu instalații militare din SUA continentală, Japonia și teritoriul american Guam.
Întrebat despre capacitățile SUA de a întrerupe operațiunile de recunoaștere ale satelitului nord-coreean, un purtător de cuvânt al Comandamentului Spațial al SUA a declarat că Statele Unite ar putea dezactiva capacitățile spațiale ale unui adversar utilizând o varietate de mijloace.
Joi, ca urmare a lansării satelitului, Statele Unite au impus Coreei de Nord noi sancțiuni, acuzând mai multe entități străine că facilitează eludarea sancțiunilor pentru a aduna venituri și tehnologie pentru programul nord-coreean privind dezvoltarea armelor de distrugere în masă.
De asemenea, Coreea de Sud a inclus vineri 11 cetățeni nord-coreeni pe lista neagră pentru implicarea în dezvoltarea sateliților și a rachetelor balistice ale Phenianului.
Presa de stat din Coreea de Nord a publicat un comentariu al unui analist de relații internaționale nord-coreean a avertizat că în cazul unei ciocniri neașteptate în regiunea Asiei de Nord-Est din jurul peninsulei Coreea, SUA vor fi considerate pe deplin responsabile pentru situația catastrofală.
De asemenea, a acuzat Statele Unite pentru exercițiile militare comune cu Japonia și Coreea de Sud, precum și pentru desfășurarea portavioanelor cu propulsie nucleară.