Defense România Conflicte militare în defășurare Ucraina Comandantul-șef al Forțelor Armate din Ucraina, convins că Armata va putea elibera teritoriile ocupate de ruși

Comandantul-șef al Forțelor Armate din Ucraina, convins că Armata va putea elibera teritoriile ocupate de ruși

Sursă foto: Ministerul Apărării din Ucraina
Comandantul-șef al Forțelor Armate din Ucraina, Valerii Zalujnii a redeschis recent subiectul eliberării prin forță a teritoriilor ucrainene ocupate de Rusia.

Pe 16 octombrie, oficialul numărul unu al armatei ucrainene a participat împreună cu șeful Statului Major al Forțelor Armate din Ucraina general-locotenent Serghei Șaptala și cu alți reprezentanți politico-militari la o serie de evenimente dedicate eroilor naționali, în cadrul cărora a afirmat că Ucraina își poate restabili prin luptă suveranitatea asupra întregului său teritoriu.

“Aceste sărbători ne amintesc de continuitatea tradițiilor noastre militare. Apărătorii Ucrainei descurajează agresiunea rusă pentru al optulea an consecutiv. Am devenit un scut de încredere al Europei. Cazacii și sângele insurgenților din venele noastre ne conduc doar înainte - către victorie!”, este citat Zalujnii pe pagina oficială de Facebook a  Statului Major al Forțelor Armate din Ucraina.

Referindu-se la pierderile umane suferite de Ucraina în ultimii ani, în conflictul cu Rusia, acesta a declarat că “dorința de a muri și a ucide pentru pământul lor este cea mai înaltă manifestare a patriotismului”, după care și-a exprimat convingerea că suveranitatea de stat a Ucrainei va fi restabilită pe întreg teritoriul său.

Anterior, Zalujnii a declarat că armata ucraineană ar putea deschide focul asupra militanților și trupelor hibride rusești din Donbas. Potrivit acestuia, “răspunsul prin foc este unul dintre motivele pentru care numărul atacurilor din partea inamicului a scăzut recent.”

De asemenea, comandantul-șef a confirmat că toate grupurile de contra-lunetiști din Forțele Armate ucrainene sunt deja implicate în Donbas.

„Raportez și răspund că toate grupurile de contra-lunetiști pe care le avem sunt acum în prim-plan”, a declarat acesta în cadrul unui interviu acordat pentru Radio Liberty.

Ofițer de radiolocație cu peste 30 de ani de activitate în cadrul M.Ap.N., trecut în rezervă în anul 2018. Este licențiat în electronică, cu specializări în război electronic și informații pentru combaterea terorismului efectuate în cadrul colaborărilor internaționale și în centre de pregătire din SUA. În 2018 a înființat platforma de analiză militară BSMAP – Black Sea Military Activities Picture, care a funcționat până în 2020. În prezent desfășoară activități pentru dezvoltarea culturii de securitate în rândul populației - în special al tinerilor - din România.
Alte știri de interes