Defense România Conflicte militare în defășurare Ucraina Britanicii ar putea trimite zeci de avioane Eurofighter pentru menținerea păcii în Ucraina, drept compensație pentru o prezență terestră mai redusă

Britanicii ar putea trimite zeci de avioane Eurofighter pentru menținerea păcii în Ucraina, drept compensație pentru o prezență terestră mai redusă

Foto: Eurofighter Typhoon / RAF
Pentru că nu dispune de trupe terestre suficiente pentru a le trimite în Ucraina, Marea Britanie propune organizarea de patrule aeriene deasupra teritoriului ucrainean.

Potrivit cotidianului The Times, are citează surse din Forțele Aeriene britanice, Marea Britanie este dispusă să trimită avioane de luptă pentru a ajuta Kievul în locul unei eventuale misiuni terestre în Ucraina. Această opțiune este de preferat pentru Londra.

Marea Britanie, care este în favoarea trimiterii unui contingent militar străin în Ucraina, ia în considerare suplinirea unei misiuni terestre cu patrularea spațiului aerian ucrainean cu avioane de luptă ale Forțelor Aeriene ale Regatului Unit.

Teoretic, zeci de Taifunuri ar putea fi în așteptare în cazul oricăror atacuri rusești, în timp ce forțele mai mici de menținere a păcii din Marea Britanie și din alte țări europene ar oferi protecție la sol.

Ministerul britanic al Apărării propune astfel o acțiune similară programului NATO de patrulare a cerul de deasupra statelor baltice, cu o singură modificare - avioanele britanice nu vor fi dislocate în Ucraina.

În prezent, se propune implicarea în patrulare a avioanelor de vânătoare britanice Eurofighter Typhoon staționate în Polonia. În același timp, se clarifică faptul că nu este vorba despre stabilirea unei zone de interdicție aeriană deasupra Ucrainei, deoarece Marea Britanie nu are suficientă forță pentru acest lucru.

Anterior, reprezentanții armatei britanice l-au criticat pe premierul Starmer pentru că a promis că va trimite trupe în Ucraina.

Problema este că armata britanică de astăzi nu are o astfel de oportunitate, fiind prea mică pentru asta și chiar a promis deja Estoniei că va desfășura acolo o brigadă de aproximativ 5.000 de militari. Și asta în pofida faptului că numărul de militari pregătiți pentru desfășurare nu depășește 50.000.

“Numărul total al efectivelor armatei este de aproximativ 72.000 de militari, dar numărul de trupe pregătite pentru desfășurare este de cel mult 45 - 50 de mii. Astfel, armata noastră pur și simplu nu este suficient de mare pentru a obține efectul scontat”, a declarat fostul șef al Statului Major al Forțelor Armate britanice, David Richards.

Așa că trebuie ca autoritățile de la Londra să ia o decizie prin care să-și  îndeplinească și promisiunile și nici să nu rămână în urma statelor europene.

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes