Defense România News Uniunea Europeană Belgia confiscă un petrolier aparținînd „flotei fantomă” a Rusiei. Forțele navale franceze au ajutat la operațiune

Belgia confiscă un petrolier aparținînd „flotei fantomă” a Rusiei. Forțele navale franceze au ajutat la operațiune

Serviciul vamal al Finlandei a declarat că a confiscat încărcătura navei Eagle S, care face probabil parte din „flota fantomă” a Rusiei. Sursa foto: mtvuutiset.fi.
Forțele speciale belgiene, cu sprijinul Franței, au abordat nava suspectă și au reținut-o în baza sancțiunilor.

Militari belgieni, sprijiniți de Forțele Navale franceze, s-au îmbarcat pe un petrolier aparținând așa-numitei flote din umbră/fantomă a Rusiei, a declarat ministrul belgian al Apărării, Theo Francken.

Trebuie amintit că sancțiunile impuse de Occident Rusiei din cauza invaziei Ucrainei, menite să-i reducă veniturile din petrol, au forțat Moscova să își încropească o „flotă fantomă” de petroliere care ajută economia rusă să ocolească sancțiunile și să continue să exporte țiței.

„În ultimele ore, forțele noastre armate, cu sprijinul francezilor, au abordat un petrolier aparținând flotei din umbră a Rusiei”, a declarat Francken.

Forțele armate belgiene au urcat la bordul navei și o escortează spre portul Zeebrugge, a scris ministrul belgian al Apărării, Theo Francken, pe X, în jurul orei 1:00, ora locală.

La rândul său, președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat că elicopterele franceze au participat la „lovitura majoră dată flotei fantomă”.

Prim-ministrul Bart De Wever a felicitat forțele armate belgiene pentru „operațiunea reușită de aseară” și a mulțumit Franței pentru asistență. „Belgia va respecta dreptul maritim internațional și securitatea apelor sale teritoriale”, a adăugat De Wever într-o postare pe X.

Ce este flota din umbră a Rusiei

Flota din umbră este o rețea de petroliere învechite, cu proprietari anonimi, pe care Rusia o folosește pentru a ocoli sancțiunile occidentale.

 Astfel de nave adesea nu au asigurare adecvată și dezactivează sistemele de identificare, creând riscuri de mediu semnificative pentru țările de-a lungul coastelor cărora operează.

Trebuie reamintit faptul că Uniunea Europeană și G7 au intensificat recent presiunea asupra flotei de petroliere a Rusiei. Anterior, mai multe țări europene, inclusiv Danemarca, au anunțat planuri de restricționare a trecerii navelor suspecte prin apele lor teritoriale din cauza riscului de scurgeri de petrol și a finanțării agresiunii militare a Rusiei.

Navele din flota din umbră au de obicei structuri de proprietate neclare și au ridicat, de asemenea, îngrijorări cu privire la potențialele riscuri de mediu, deoarece petrolierele vechi și slab reglementate sunt predispuse la deversări de petrol și defecțiuni mecanice, care amenință ecosistemele marine.

„Fără flota sa din umbră, (președintele rus Vladimir) Putin nu poate purta război împotriva ucrainenilor nevinovați. Prin urmare, vom îndepărta navele. Una câte una. Până când războiul său agresiv se va termina”, a declarat Francken, adăugând că Belgia își ia în serios responsabilitățile din acest domeniu.

Ministrul a declarat pentru Reuters că există suspiciuni că nava capturată naviga sub „pavilion fals și cu documente false”.

Ciprian Dumitrache-Cotu este jurnalist și s-a alăturat DefenseRomania în 2021, fiind interesat de istorie, teme de securitate și război informațional. Urmărește îndeaproape evoluțiile din Ucraina încă dinaintea invaziei ruse din 2022, inclusiv ca observator la fața locului.
Alte știri de interes