"Nu am nicio idee despre contextul (literal, "fondul") acestei declaraţii", a declarat aceasta în timpul unui briefing, răspunzând la întrebarea unui jurnalist, referitoare la cum comentează Beijingul o astfel de declaraţie a lui Podoliak.
"El trebuie să dea o explicaţie şi să clarifice", a spus Ning. Diplomatul chinez a reamintit, de asemenea, că autorităţile chineze "iau în mod constant o poziţie responsabilă" în privinţa problemei ucrainene, depunând eforturi pentru soluţionarea paşnică a acesteia prin negocieri.
"Această persoană (Podoliak) trebuie să analizeze cu onestitate (situaţia) şi să dezvolte o atitudine corectă", a subliniat Mao Ning.
Anterior, Mihailo Podoliak a făcut o declaraţie despre "potenţialul intelectual slab" al unor ţări precum India şi China, care se presupune că "nu analizează consecinţele" acţiunilor lor.
Potrivit afirmaţiilor lui Podoliak, aceste state "câştigă bani" din conflictul ucrainean, la fel ca Turcia.