Forțele armate israeliene și americane au lansat sâmbătă dimineață atacuri coordonate asupra mai multor ținte din Iran, împingând Orientul Mijlociu într-un nou conflict militar.
Dar republica Islamică a investit masiv în drone și rachete balistice în ultimii ani și are la dispoziție un arsenal impresionant.
Ca răspuns la loviturile SUA, Iranul a atacat o serie de facilități militare americane din Orientul Mijlociu, ceea ce ne duce cu gândul că ar exista posibilitatea ca Teheranul să încerce să lovească și alte baze americane inclusiv cele din România, precum cea de la Mihail Kogălniceanu, dar mai ales facilitatea Aegis Ashore de la Deveselu, care face parte din scutul antibalistic al Europei.
Am discutat cu generalul de brigadă (r.) Mircea Mîndrescu, pe care l-am întrebat cum vede un asemenea scenariu în care iranienii ar încerca să lovească ținte americane din România.
Generalul Mîndrescu, subliniază că atacurile vizează puncte nodale ale infrastructurii americane, făcând referire la zona de responsabilitate a CENTCOM (United States Central Command), unul dintre cele mai importante comandamente teritoriale ale SUA, care gestionează operațiunile din Orientul Mijlociu.
„Asistăm, pe de o parte, la o concretizare a amenințărilor iraniene împotriva bazelor americane din regiune. Este ceea ce putem numi un război al promisiunilor, unde Teheranul încearcă să demonstreze că are atât capacitatea tehnică, cât și voința politică de a lovi interesele SUA”, explică generalul. „Esența descurajării constă în respectarea promisiunilor. Trebuie să arăți adversarului că deții capabilitatea de a lovi, atunci când interesele tale o dictează”, continuă acesta.
Baza de la Deveselu, o țintă pentru Iran?
Înainte de toate, trebuie spus că facilitatea antirachetă americană Aegis Ashore de la Deveselu, cunoscută mai simplu ca „scutul de la Deveselu” este parte componentă a sistemului NATO de apărare împotriva rachetelor balistice (NATO BMD), iar interceptorii Standard Missile-3 (SM-3) pot distruge prin forța impactului rachete balistice similare cu rachetele iraniene.
De fapt, motivul pentru care SUA au luat decizia, acum mai bine de 15 ani, de a amplasa un sistem Aegis în România a fost tocmai amenințarea militară crescândă a Iranului.
„Nu cred că iranienii vor ataca teritoriul României. Un atac asupra unei facilități de pe sol românesc nu ar fi doar o lovitură împotriva SUA, ci ar declanșa automat Articolul 5 al Tratatului NATO. O asemenea mișcare ar schimba radical natura conflictului, atrăgând o replică colectivă a Alianței, un scenariu pe care Teheranul dorește să îl evite cu orice preț”, crede Mircea Mîndrescu.
Generalul a adăugat că Teheranul este perfect conștient de implicațiile unui asemenea gest. " Un atac asupra unei țări NATO ar însemna o escaladare majoră pe care iranienii nu și-o pot permite. Nu vor să își înrăutățească situația, care este deja complicată", a concluzionat expertul militar.