Alegerea țintei nu este întâmplătoare: terminalul de la Taman este un hub logistic vital pentru exporturile rusești de țiței, gaze lichefiate și amoniac prin Marea Neagră, având o capacitate de stocare de peste un milion de metri cubi.
Lovitura din noaptea de luni spre marți, executată cu drone cu rază lungă de acțiune, a provocat incendii semnificative la instalațiile de procesare și stocare. Aceasta survine la mai puțin de patru săptămâni după atacul din 22 ianuarie, care a generat pagube estimate la 50 de milioane de dolari prin avarierea conductelor și a rezervoarelor de păcură și motorină.
Persistența cu care SBU vizează acest facilitaţi industriale demonstrează o înțelegere clară a vulnerabilității lanțurilor logistice rusești și o determinare de a le viza în mod repetat. Oficialii ucraineni descriu aceste acțiuni drept „sancțiuni cu rază lungă de acțiune”, menite să degradeze capacitatea Rusiei de a finanța războiul și de a menține aprovizionarea frontului.
În paralel cu atacul asupra terminalului petrolier, dronele ucrainene au lovit și uzina chimică „Metafrax” din regiunea Perm, situată la peste 1.600 de kilometri în adâncimea teritoriului rus. Această facilitate este un producător important de metanol, un component esențial în fabricarea explozibililor militari. Coordonarea acestor atacuri asupra unor ținte diverse - de la infrastructura de export energetic la industria chimică militară - indică o strategie complexă a Kievului de a slăbi simultan baza economică și potențialul industrial de apărare al Federației Ruse.
Oficialii SBU au subliniat că aceste lovituri nu sunt acte izolate, ci fac parte dintr-o campanie pe termen lung. Distrugerea infrastructurii de suport a armatei ruse - incluzând depozite de combustibil, centre de comandă și unități de producție a dronelor - are ca scop direct reducerea ritmului operațiunilor ofensive ale armatei ruse.
Utilizarea unor drone de tip FP-2, echipate cu focoase de 105 kilograme, demonstrează capacitatea Ucrainei de a proiecta forță letală mult dincolo de linia frontului, forțând Rusia să aloce resurse semnificative pentru protecția zonelor din spate, considerate anterior sigure.
Această nouă realitate a ,,războiului purtat la distanță, unde infrastructura critică rusă devine o țintă legitimă și accesibilă, modifică calculul strategic al Kremlinului. Capacitatea SBU de a lovi repetat și precis obiective economice vitale, precum terminalul „Tamanneftetgaz”, erodează sentimentul de impunitate al Rusiei și impune costuri economice directe asupra statului agresor, completând sancțiunile internaționale cu o presiune cinetică directă.