Un nou schimb de prizonieri în estul Ucrainei, preconizat peste câteva săptămâni

Gheorghe Orjanu |
Data publicării:

Andriy Yermak, șeful biroului președintelui Ucrainei, a declarat (06 august 2020) pentru agenția de presă Reuters că, Kievul a transmis o listă de aproximativ 100 de persoane mediatorilor de la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), în vederea unui schimb de prizonieri.

În eventualitatea, în care schimbul va avea loc, acesta va fi al doilea din acest an și cel de-al patrulea de când Volodimir Zelenski a devenit președintele Ucrainei, în 2019.

Andriy Yermak a adăugat că, la rândul lor separatiștii proruși au transmis același număr, dar momentan nu există o dată exactă pentru schimb, oficialul ucrainean exprimându-și speranța că evenimentul va avea loc în curând, probabil peste câteva săptămâni. Conform lui Yermak, președintele Zelenski l-a sunat pe președintele Putin pentru schimbul de prizonieri, precizând că „s-a convenit ca o listă să fie furnizată, ea a fost deja predată – pe listă sunt în principal tătarii din Crimeea, care sunt deținuți ilegal acolo.  Așteptăm un răspuns”.

Șeful biroului președintelui a mai adăugat că, procesul de negociere cu separatiștii privind retragerea reciprocă a trupelor din trei zone ale liniei de contact este foarte avansat și cu mari șanse de realizare, existând chiar posibilitatea ca dezangajarea să se facă în cinci zone.

Andriy Yermak a făcut respectivele declarații în cadrul unei deplasări a președintelui Zelenski, în estul Ucrainei, chiar în prima linie, unde înaltul oficial s-a întâlnit cu militari aflați în misiune și cu civili din zonă.

Comentariul autorului:

                Situația de securitate în estul Ucrainei cunoaște un calm relativ, după intrarea în vigoare a unui armistițiu de încetare a focului, începând cu 27 iulie. Deși au existat focuri sporadice de armă, absența victimelor face posibilă avansarea negocierilor și chiar un nou schimb de prizonieri. Inițiativa lui Zelenski de detensionare a situației în sud-estul Ucrainei nu a putut fi tratată evaziv de partea rusă, datorită apropierii alegerilor locale organizate de Kiev. Un eventual refuz al Moscovei față de demersurile propuse de Zelenski, ar determina pentru politicienii proruși pierderea alegerilor în multe din localitățile pe care le controlau în estul și sudul Ucrainei.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel