Știri cu tagul: Nagorno Karabah

Oraşul Stepanakert, capitala regiunii Nagorno-Karabah, a fost sâmbătă seară ţinta unor bombardamente, în pofida armistiţiului teoretic intrat în vigoare în cursul zilei, potrivit unui corespondent al agenţiei France Presse aflat la faţa locului. ...

11 oct 2020, 10:41

Armenia şi Azerbaidjan s-au acuzat azi reciproc de încălcarea armistiţiului, la scurt timp după ce acesta a intrat în vigoare la ora 08:00 GMT, potrivit agenţiei DPA, citată de Agerpres. Totodată, Turcia a reacționat și ea ca urmare a armistițiului, precizând că această încetare a focului e......

10 oct 2020, 17:54

Azerbaidjanul şi Armenia au ajuns sâmbătă la un acord de încetare a focului cu începere de la orele prânzului în regiunea separatistă Nagorno-Karabah. Acordul a fost anunțat de către diplomaţia rusă după negocieri maraton la Moscova între şefii diplomaţiilor de la Erevan şi Baku. ...

10 oct 2020, 11:19

În virtutea obligaţiilor care îi revin în baza Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), Rusia poate apăra Armenia numai în cazul unui pericol extern. Dar, potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia de presă oficială rusă TASS și Agerpres,......

08 oct 2020, 11:50

Turcia nu a dorit să comenteze prea mult implicarea sa în conflictul dintre Azerbaidjan și Armenia cu privire la zona disputată din Nagorno-Karabah. ...

08 oct 2020, 10:17

Armenia susține că a respins un atac al Azerbaidjanului în cursul acestei nopți. Totodată, armata Armeniei a lovit mai multe depozite azere cu combustibil, fiind publicate imagini video pe rețelele de socializare. ...

07 oct 2020, 16:34

Premierul armean Nikol Pashinyan a declarat marţi că este ''convins'' că Rusia va veni în ajutor dacă ţara va fi atacată direct, pe fondul ostilităţilor cu Azerbaidjanul în enclava separatistă Nagorno-Karabah, relatează Agerpres, citând AFP. ...

07 oct 2020, 09:21

Ministerul Apărării din Azerbaidjan a publicat imagini cu tehnică militară armeană capturată de forțele armate azere în zona de conflict Nagorno-Karabah. ...

06 oct 2020, 12:44

Liderul Republicii Artsakh (Nagorno-Karabah) a fost rănit grav după ce buncărul în care se afla a fost bombardat de Armata azeră, potrivit unei declarații făcute de Hikmet Hajiyev, un consilier al președintelui azer Ilham Aliyev. ...

05 oct 2020, 14:36

În imaginile surprinse de o cameră de supraveghere în timpul unui bombardament care a avut loc asupra orașului Stepanakert capitala regiunii Nagorno-Karabah și care a fost atribuit forțelor azere se poate observa că după ce bombele lovesc clădirile aceasta se fragmentează în mai multe bucăți......

05 oct 2020, 13:24

Preşedintele azer Ilham Aliev a cerut duminică retragerea forţelor armene din Nagorno-Karabah, în a opta zi a luptelor care au loc în această enclavă între separatiştii armeni şi armata azeră, apreciind că autorităţile de la Erevan trebuie să-şi ceară scuze, relatează Agerpres, care citează AFP. ...

05 oct 2020, 09:30

Iranul a avertizat sâmbătă împotriva oricărei "intruziuni" pe teritoriul său de către forţele armene şi azere angajate în lupte în Nagorno-Karabah, după ce tiruri de mortiere au lovit sate iraniene situate de-a lungul frontierei, relatează AFP. ...

04 oct 2020, 11:23

Armenii anunță că ieri a fost cea mai crâncenă zi a ciocnirilor dintre Armenia și Azerbaidjan în Nagorno-Karabah. Luptele în regiune au fost reluate în urmă cu aproximativ o săptămână. ...

02 oct 2020, 15:46

Franţa, Rusia şi SUA au cerut joi o încetare a focului imediată între Azerbaidjan şi forţele etnicilor armeni din Nagorno-Karabah, îndemnând părţile beligerante să revină fără întârziere la masa negocierilor, relatează Agerpres, care citează Reuters şi AFP. Inițiativa celor trei puteri nu e......

01 oct 2020, 17:27

Conflictul militar dintre Armenia și Azerbaidjan în regiunea Nagorno Karabakh a escaladat în ultimele zile, Erevanul acuzând implicarea Turciei în dispută. ...

28 sep 2020, 20:56

Luptele de la frontiera dintre Azerbaidjan și Armenia continuă. Bilanțul morților a ajuns la 11 iar printre victime se numără și un general azer. ...

15 iul 2020, 11:25


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2022 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt50
YesMy - smt4.1.0