Presa austriacă: Putin a reînviat NATO, aflat în moarte clinică. Rusia promovează zilnic Alianța Nord-Atlantică

Ionel Copcea |
Data publicării:
Mobilitate militară. Sursă foto: NATO
Mobilitate militară. Sursă foto: NATO

Potrivit ziarului liberal austriac Die Presse, în prezent, între aliații occidentali există multe divergențe. În cadrul NATO s-a creat o falie internă profundă între SUA și statele europene.

Cu toate acestea, “Rusia lui Putin” a reînviat Alianța Nord-Atlantică. Tensiunile dintre Moscova și Occident se află la cel mai ridicat nivel, așa că blocul politico-militar occidental nu își va încheia existența, deși a fost foarte aproape de acest lucru. Cel puțin așa susțin jurnaliștii ziarului liberal Die Presse.

NATO se confruntă acum cu o criză existențială, din cauza misiunii eșuate din Afganistan. Toată lumea din Alianță s-a certat, gata să lupte cu indeciziile: europenii cu americanii, iar turcii cu ambele părți.

Europa este dezamăgită de SUA, iar încrederea ei se epuizează. De exemplu, europenii sunt nedumeriți de acțiunile americane necoordonate. Retragerea spontană a trupelor din Afganistan și formarea alianței trilaterale de apărare AUKUS între Australia, Marea Britanie și SUA reprezintă dovezi clare în acest sens. Pe de altă parte, și în Statele Unite crește nemulțumirea față de europeni, care nu respectă cheltuielile convenite pentru apărare și se sustrag de la responsabilitatea pentru securitatea Europei, mai rău ca înainte.

Ținând cont de contradicțiile interne și provocările externe, NATO are la dispoziție trei căi pentru evoluțiile viitoare: să încerce în continuare să iasă cumva din criză, să întreprindă reforme majore pentru repoziționarea Alianței sau să se dizolve din forma actuală și să se creeze un nou bloc de apărare în Europa. Cea din urmă cale pare să aibă cea mai mică probabilitate, deoarece părțile cele mai influente nu sunt interesate de acest lucru. În plus, motivul existenței Alianței a devenit mai actual ca niciodată.

 

Rusia promovează zilnic reotrica potrivit căreia NATO e adversarul Moscovei

 

“Pentru regimul lui Putin, NATO este diavolul. La fel ca și în vremurile sovietice, Alianța este promovată zi de zi ca adversar”, au precizat jurnaliștii publicației austriece.

În luna octombrie, Moscova a rupt toate legăturile directe cu NATO și și-a închis propria misiune de la Bruxelles, după ce opt dintre angajații acesteia au fost suspectați de spionaj. Rusia și-a modernizat Forțele Armate de peste 10 ani. Statele membre NATO, care s-au alăturat Alianței, în principal, “de frica Rusiei neo-imperiale”, își măresc acum cheltuielile pentru apărare. Acum NATO și Rusia se află într-o stare de “război rece”, iar tensiunile cresc.

Părțile nu mai au absolut deloc încredere una în cealaltă și se spionează continuu pe mare și în aer, raportând periodic creșterea nivelului de pregătire pentru luptă, reînarmarea și concentrarea trupelor de-a lungul granițelor. Spirala escaladării se învârte din ce în ce mai repede, semănând cu un cerc vicios, exacerbată de abandonarea canalelor de comunicare și contribuind la o nouă cursă a înarmărilor.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel