Donald Trump a discutat în privat despre înlocuirea secretarului apărării Mark Esper după alegeri

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:

Preşedintele în exerciţiu american Donald Trump, care candidează pentru al doilea mandat la alegerile prezidenţiale din noiembrie în SUA, a discutat în privat cu consilieri ai săi despre posibilitatea înlocuirii șefului Pentagonului, Mark Esper, după alegerile din toamnă, în urma unui număr tot mai mare de dezacorduri între cei doi, a declarat miercuri pentru Reuters o sursă familiară cu subiectul.

Cei doi 'nu sunt în cele mai bune relaţii', doar că Trump nu intenţionează să-l demită pe Esper de la conducerea Pentagonului înainte ca alegătorii să decidă cu privire la cel de-al doilea mandat al preşedintelui în exerciţiu la alegerile din 3 noiembrie, a afirmat interlocutorul Reuters, care s-a exprimat sub rezerva anonimatului.

Esper este respectat deopotrivă de republicani şi democraţi, fiind văzut ca o mână fermă la conducerea Pentagonului în timpul unei administraţii turbulente, când Donald Trump a încercat să atragă de mai multe ori armata în rezolvarea unor probleme de politică internă stringente, între care ridicarea unui zid la frontiera cu Mexicul, transmite Agerpres.

Trump a fost neplăcut surprins de opoziţia lui Esper faţă de invocarea Legii Insurecţiei (Insurrection Act, din 1807) pentru desfăşurarea de militari activi pe străzi pentru a potoli tulburările sociale care au izbucnit în iunie după moartea afro-americanului George Floyd, în timpul reţinerii acestuia în luna mai de către poliţişti albi la Minneapolis.

 

Disputa privin drapelul confederat



Mark Esper a părut de asemenea în dezacord public cu Trump, când a interzis de facto luna trecută arborarea steagului Confederaţiei sudiste din Războiul de Secesiune (1861-1865) la toate bazele americane din lume, în timp ce preşedintele a luat apărarea susţinătorilor acestuia, invocând libertatea de exprimare. Sursa Reuters a recunoscut că problema steagului confederat este o altă sursă de tensiune între cei doi.

Deşi parte inalienabilă a istoriei Statelor Unite ale Americii, se consideră că drapelul confederat ar putea fi ofensator pentru unii americani care îl văd ca pe o amintire sumbră a sclaviei negrilor americani şi drept un simbol al supremaţiei albilor.

'Nu avem niciun anunţ personal de făcut în acest moment şi nici nu ar fi potrivit să facem speculaţii despre posibile schimbări după alegeri sau într-un al doilea mandat', a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Judd Deere. Nici Pentagonul nu a dorit să comenteze.

Discuţiile private ale lui Trump despre Esper ar putea spori şi mai mult anxietatea în rândul democraţilor din Congres cu privire la conducerea Departamentului Apărării.

Anterior luna aceasta, Casa Albă a instalat un responsabil politic la Pentagon, care l-a catalogat în trecut, în mod fals, pe Barack Obama, predecesorul lui Trump, drept musulman şi terorist, notează Reuters. Anthony Tata, un general de brigadă în rezervă, care l-a apărat cu fermitate pe Donald Trump la Fox News, nu a reuşit să obţină o confirmare din partea Senatului pentru un post mai înalt pe fondul controverselor privind comentariile şi pregătirea sa. Casa Albă a decis atunci să-i atribuie lui Tata un rol mai puţin mai important, cu titlu provizoriu, o decizie puternic criticată de congresmanul democrat cu cel mai înalt rang din Comisia pentru armată din Senat.

Citește și: Şeful Pentagonului vrea să efectueze o vizită în China în acest an

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel