Rusia a atacat în mod violent Ucraina: Sute de rachete și drone au lovit Kievul, dar și alte orașe ucrainene
02 Iunie 2026
Armata rusă pierde în prezent între 1.000 și 1.500 de militari pe zi pe frontul ucrainean. Nu răniți ușor, ci scoși definitiv din luptă, adică morți, incapacitați sau pur și simplu dispăruți. Cifrele sunt susținute de mai multe surse considerate imparțiale, și chiar dacă realitatea s-ar situa sub jumătatea acestora, Moscova tot ar trebui să înlocuiască echivalentul unei divizii complete la fiecare lună, fără întrerupere, numai pentru a menține liniile actuale. Câmpul de luptă din 2025-2026, saturat de drone, nu a arătat niciun semn că această rată ar fi pe cale să scadă.
Problema nu este însă doar militară. Putin a semnat un decret de mobilizare parțială în septembrie 2022 și a plătit un preț politic pe care nu mai are nicio intenție să îl plătească din nou. Acel apel a trimis 700.000 de oameni peste granițele Rusiei în câteva săptămâni, a generat proteste în orașele mari și a zguduit clasa profesionistă din Moscova și Sankt-Petersburg, tocmai segmentul social pe care Kremlinul contează pentru stabilitate internă.
Consecința practică a acestui calcul politic a fost construirea, în anii următori, a unui sistem alternativ de recrutare, un ansamblu de mecanisme care pare o improvizație menită doar să câștige timp.
Sistemul din umbră. Cum funcționează și unde crapă
Prima componentă a acestui sistem este cea financiară. Bonusurile pentru soldații contractuali au crescut atât de mult încât plata unică actuală de 1,5 până la 2 milioane de ruble - respectiv între 17 și 23 mii de euro ) depășește salariul pe doi ani al unui profesor din multe regiuni ale Rusiei. Acesta nu este un stimulent, semnul unui deficit real de forță de luptă pe care Kremlinul nu îl mai poate gestiona altfel. Standardele fizice și de vârstă pentru recrutare au fost revizuite discret în jos: bărbați care nu ar fi trecut examinarea medicală în 2022 sunt acum înrolați fără discuție.
A doua componentă este recrutarea din penitenciare, introdusă de Wagner și absorbită ulterior de statul rus ca practică standard. Problema este că această sursă se epuizează vizibil. Populația eligibilă din închisori este suficient de epuizată în anumite regiuni încât această sursă de forță de luptă scade în mod perceptibil.
A treia componentă implică republicile etnice (Buriatia, Mari El, Tuva și celelalte teritorii ale Siberiei și Caucazului de Nord) care înregistrează pierderi de populație la rate disproporționate față de ponderea lor în populația totală a Rusiei. Situația a ajuns atât de acută încât oficiali regionali au început să o semnaleze, cu precauție, în public, un semn că fricțiunea politică generată nu mai poate fi gestionată în tăcere.
A patra componentă este reprezentată de soldații nord-coreeni, desfășurați în zona de război și luptând sub comandă rusă. Faptul că Moscova a avut nevoie de un aport extern de forță de luptă pentru a-și menține ritmul, în sine, o recunoaștere că sistemul intern de recrutare nu poate acoperi cerințele frontului.
Ocuparea Ucrainei ca sursă de carne de tun
În paralel cu presiunea exercitată pe teritoriul rus, Kremlinul a transformat teritoriile ocupate din Ucraina într-o sursă suplimentară de mobilizare, prin unul dintre cele mai cinice mecanisme juridice documentate în acest conflict.
Procesul a început cu ”pașaportizarea” forțată. Sute de mii de ucraineni din regiunile Lugansk, Donețk, Zaporojie și Herson au fost constrânși să obțină cetățenia rusă ca mecanism de supraviețuire, în condițiile în care accesul la pensii, locuri de muncă, asistență medicală, educație, comunicații mobile, înregistrarea proprietății și libertatea de mișcare au devenit condiționate de deținerea cetățeniei ruse.
Odată declarați drept cetățeni ruși, bărbații ucraineni au devenit automat supuși înregistrării militare. Conform legislației ruse, persoanele nou naturalizate trebuie să se înregistreze la birourile militare locale în termen de două săptămâni de la obținerea cetățeniei, o cerință care transformă cetățenia impusă într-un mecanism direct de coerciție militară.
Până la sfârșitul anului 2025, armata rusă mobilizase aproximativ 50.000 de ucraineni din teritoriile ocupate: 35.272 din Crimeea, 5.368 din Donețk și 4.650 din Lugansk.
Din noiembrie 2025, Rusia a inclus formal teritoriile ocupate în Regiunea Militară Sud și pregătea mobilizarea a între 50.000 și 100.000 de bărbați cu vârste între 18 și 55 de ani. Această decizie a urmat adoptării legislației care permite conscripția militară pe tot parcursul anului, începând cu 2026.
Metodele aplicate ignoră orice normă a dreptului internațional umanitar. Polițiști ruși și reprezentanți ai centrelor teritoriale militare primesc cote clare pentru numărul de persoane pe care trebuie să le convingă să semneze contracte cu armata rusă și bonusuri pentru îndeplinirea acestor cote.
Autoritățile de ocupație organizează raiduri în locuri publice (cafenele, restaurante, locuri de muncă) dar și vizite la domiciliu. Deținerea documentelor de scutire de la mobilizare este ignorată sau contestată, iar persoanele în cauză sunt transportate forțat la centrele militare regionale. Persoanele cu dizabilități sau boli grave au fost mobilizate fără examinare medicală prealabilă. Studenții cu normă întreagă din Donețk și Lugansk și-au văzut amânările la mobilizare anulate în masă, începând cu aprilie 2026, bărbații de vârstă militară fiind chemați direct la centrele militare regionale.
Toate acestea în condițiile în care Convenția de la Geneva interzice explicit oricărei puteri ocupante să constrângă rezidenții unui teritoriu ocupat să servească în forțele sale armate. Kremlinul încalcă această normă în mod sistematic, documentat și la scară.
Capcanele unui sistem care se apropie de tavan
Fiecare componentă a acestui sistem de mobilizare din umbră are însă propriile limite. Deținuții eligibili din penitenciare se epuizează. Spirala bonusurilor alimentează presiuni inflaționiste pe care Banca Centrală a Rusiei le gestionează cu rate ale dobânzii atât de ridicate încât costul creditului generează, la rândul său, tensiuni economice. Desfășurările nord-coreene sunt limitate de ceea ce Phenianul este dispus să absoarbă în pierderi de vieți omenești și de ceea ce poate susține logistic. Rezervorul de minorități etnice este mic, iar ratele de pierderi în aceste comunități sunt deja suficient de ridicate pentru a genera fricțiuni politice pe care Moscova ar prefera să nu le gestioneze în timp de război.
Iar decalajul dintre ceea ce sistemul din umbră poate furniza și ceea ce frontul cere continuă să se lărgească.
Dilema fundamentală a lui Putin
Fiecare lună în care Putin se bazează pe sistemul alternativ și evită să dea un decret oficial de mobilizare face ca momentul în care aceasta nu va mai putea fi evitată să aibă un impact mai mare și mai perturbator.
O mobilizare anunțată în al patrulea an de război, din poziția unui eșec strategic, după trei ani de susținere oficială că ”operațiunea specială” decurge normal, va avea o greutatea socială categoric diferită. Bărbații care au fugit în 2022 nu s-au întors. Oficialii regionali din republicile cu cele mai grele pierderi sunt deja tensionați. Clasa politică de la Moscova nu a uitat ce a costat decretul din 2022, iar un al doilea decret va ajunge pe un teren cu atât mai fragil cu cât este mai amânat.
Putin poate totuși naviga prin această criză astfel încât sistemul din umbră să reziste suficient pentru ca un armistițiu sau o pauză negociată să reducă presiunea. A demonstrat o ingeniozitate considerabilă în menținerea acestuia în funcțiune atâția ani. Dar matematica frontului nu negociază. Frontul necesită un anumit număr de oameni. Sistemul actual nu îl furnizează sustenabil, iar amânarea nu face decât să crească nota de plată.
