Defense România Conflicte militare în defășurare Cine decide acum în Iran, după eliminarea Liderului Suprem

Cine decide acum în Iran, după eliminarea Liderului Suprem

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, eliminat de atacurile Israelului și SUA. Foto: Agerpres
Statele Unite și Israelul au declanșat sambătă dimineața operațiune fără precedent în ultimele două decenii, în care practic, au decapitat întreaga structură politică, militară și religioasă a Iranului.

Operațiunea împotriva Iranului a avut o eficacitate de invidiat, iranienii pierzând complet superioritatea aeriană, iar conducerea Republicii Islamice fiind paralizată, după atacul inițial care a eliminat 48 de oficiali ai statului, inclusiv liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, ministrul Apărării Aziz Nasirzadeh și comandantul Gărzilor Revoluționare Iraniene.

Totuși, trebuie remarcat că situația în Iran este departe de a fi clarificată. Iranul a ales o campanie  cu rachete, ca răspuns la atacurile israeliano-americane, care pot fi considerate începutul unui război mai amplu.

La câteva ore după moartea lui Khamenei, Republica Islamică a reușit să activeze o conducere colectivă, așa-numitul Consiliu, așa cum prevede articolul 111 din legea fundamentală a Republicii Islamice.

Consiliul de conducere temporar este format din trei persoane pentru a guverna țara și a-și asuma temporar atribuțiile de lider suprem, fiind condus de președintele Masoud Pezeshkian, care în mod normal are un rol ceremonial. Din Consiliu mai fac parte președintele Curții Supreme, Gholam-Hossein Mohsen Ejei, și Alireza Arafi, un cleric șiit și membru al Consiliului Gardienilor din Iran, notează CNN.

Platforma Polymarket îl evaluează pe Mohseni-Ejei ca favorit la limită, cu aproximativ 18%. Printre alți candidați importanți se numără Alireza Arafi și clericul iranian Hassan Khomeini.

Gărzile Revoluționare au preluat conducerea de facto a Iranului

Conform constituției, conducerea colectivă ar trebui să asigure continuitatea guvernului și a comenzii militare în timpul unei „perioade critice”.

Cu toate acestea, în Iran există un sistem dualist de forțe armate. 

Pe lângă armata regulată, poliție și servicii de informații, există Gărzile Revoluționare, care răspund direct liderului suprem, ayatollahului, nu guvernului civil.

Gărzile Revoluționare au propriul sistem de comandă cu o influență enormă asupra economiei, inclusiv asupra sectorului energetic. 

Spre exemplu, atacurile asupra Israelului și asupra instalațiilor legate de SUA din țările din Golful Persic sunt decise acum de Gărzile Revoluționare.

Deși și-au pierdut comandantul, Mohammad Pakpour, în primele zeci de minute ale atacului israeliano-american, Gărzile Revoluționare au avut un nou șef în 24 de ore. E vorba despre Ahmad Vahidi, fost ministru de interne și apărare.

În Iran, este cunoscut și sub porecla Sardar (trad. generalul), iar Argentina a emis un mandat internațional de arestare pe numele său, sub suspiciunea de organizare a unui atac cu bombă asupra unui centru evreiesc din Buenos Aires în 1994.

Gărzile Revoluționare, sub comanda lui Vahidi, au preluat conducerea militară și de securitate a țării. 

Patrulele Basij ajută la menținerea ordinii interne

După anunțarea morții lui Khamenei, susținătorii opoziției s-au adunat pe străzile orașelor iraniene pentru a sărbători moartea ayatollahului.

Planul președintelui american Donald Trump de a schimba regimul din Iran prin atacuri aeriene a fost, cel puțin temporar, dejucat.

De ce? Acum, au apărut patrule ale Basij, o forță paramilitară voluntară, aflată sub comanda directă a Gărzilor Revoluției. 

Sub conducerea lui Vahidi, Gărzile Revoluționare și armata iraniană au lansat o campanie de rachete ca răspuns la atacul israeliano-american, care poate fi văzut ca începutul unui război mai amplu, mai degrabă decât ca o operațiune limitată.

Iranienii au vizat nu doar Israelul, ci și ținte militare americane din statele din Golf. În practică, aceasta înseamnă că rachetele și dronele iraniene vizează Qatarul, Bahrainul, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.
O dronă de fabricație iraniană a lovit, de asemenea, o bază a forțelor aeriene britanice din Cipru, după ce Marea Britanie a decis să permită Statelor Unite să folosească bazele britanice pentru a distruge rachetele iraniene.

Ciprian Dumitrache-Cotu este jurnalist și s-a alăturat DefenseRomania în 2021, fiind interesat de istorie, teme de securitate și război informațional. Urmărește îndeaproape evoluțiile din Ucraina încă dinaintea invaziei ruse din 2022, inclusiv ca observator la fața locului.
Alte știri de interes